Cartea de oaspeți a Sanatoriului “Czakó” din Târgu Mureș – Erdélyi Magyarörmények Szövetsége

Cartea de oaspeți a Sanatoriului “Czakó” din Târgu Mureș

CUVÂNT ÎNAINTE
În Transilvania multietnică, comunitatea armeană este ca drojdia în pâine. Membrii comunității armene se află mereu și pretutindeni în mijlocul realizării unor proiecte mari și nobile, care servesc binele națiunii gazdă și al comunității locale. Acest lucru este valabil în mod special în cazul dr. Czakó József din Târgu Mureș, care, pe linia maternă, a fost descendent al familiei armene Korbuly din Transilvania.
Printre obiectivele Asociației Culturale Armeano-Maghiare din Târgu Mureș se numără cercetarea și prezentarea acestei moșteniri imense, astfel contemporanii noștri și orașul să considere comunitatea de origine armeană ca pe o valoare.
În memoria lui dr. Czakó József și a rudei sale pe linie maternă, scriitorul Petelei István, asociația a amplasat o placă comemorativă pe clădirea în care au locuit, la 26 august 2023. Ulterior, după 75 de ani, a ieșit la iveală acest imens tezaur, care este cartea de oaspeți a sanatoriului Czakó, păstrată cu fidelitate de Imreh Ernő și familia sa. Copiii săi – Zsuzsa, Erzsébet și Katalin – își amintesc astfel povestea:
Dr. Imreh Ernő Lajos (Chibed, 23 octombrie 1921 – Târgu Mureș, 6 mai 2005), fost consilier juridic al Fabricii de Zahăr dint Tg. Mureș, și-a început studiile de drept la Budapesta. Din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, și-a continuat studiile universitare la Cluj-Napoca. Odată cu moartea prematură a tatălui său, el a devenit întreținătorul familiei, motiv pentru care nu a fost recrutat în armată. A lucrat la Cooperativa „Hangya”, iar în vacanțe, s-a oferit voluntar ca portar la sanatoriul Czakó. În această calitate, el se ocupa de registrul de vizitatori al spitalului. La naționalizare, toată lumea a salvat din spital tot ce s-a putut. Tatăl nostru a luat registrul de vizitatori cu el, l-a păstrat toată viața, salvându-l astfel pentru posteritate.
Am știut întotdeauna că acest registru de oaspeți era important pentru
tatăl nostru, așa că noi, copiii lui, l-am păstrat în continuare. Într-unul dintre numerele revistei „Magyarörmény Élő Örökség”, doamna Graur Márta, care și-a început cariera profesională la sanatoriul Czakó, a scris un articol despre istoria instituției. Ea a lansat un apel către cititori, rugându-i pe cei care păstrează orice fel de amintiri legate de sanatoriu să le trimită redacției revistei. Ca răspuns la acest apel, am scos la iveală cartea de amintiri pe care o păstrăm și o oferim cu bucurie publicului.
Mulțumim familiei că a păstrat moștenirea valoroasă a trecutului, care reprezintă o pagină frumoasă din istoria orașului nostru și un exemplu strălucit de conviețuire pașnică între națiuni și confesiuni.
Redactorii
Târgu Mureș, 15 martie 2026

Pentru a vizualiza articolul, te rugăm să ne susții cu o sumă simbolică.

Acces Articol
Deblochează conținut valoros—plătești o singură dată și articolul rămâne al tău.
tick Acces pe viață la articolul ales
tick Plată unică, fără abonament
tick Ideal pentru cei interesați de subiecte specifice sau lecturi profunde
15 ron/articol
Acces Anual
Acces nelimitat timp de un an întreg—fără întreruperi, doar conținut de calitate.
tick Acces complet la toate articolele publicate pe durata abonamentului de 1 an
tick Reînnoire anuală
tick Rentabil pentru cititorii frecvenți
100 ron/an
Cadou Susținător
Susține cauza—primești un an de acces și un cadou surpriză!
tick Acces complet la toate articolele timp de un an
tick Cadou surpriză livrat la adresa ta
tick Recunoaștere publică (opțional)
200 ron
altă sumă
x

Pentru a vizualiza articolul, te rugăm să ne susții cu o sumă simbolică.

Acces Articol
Deblochează conținut valoros—plătești o singură dată și articolul rămâne al tău.
tick Acces pe viață la articolul ales
tick Plată unică, fără abonament
tick Ideal pentru cei interesați de subiecte specifice sau lecturi profunde
15 ron/articol
Acces Anual
Acces nelimitat timp de un an întreg—fără întreruperi, doar conținut de calitate.
tick Acces complet la toate articolele publicate pe durata abonamentului de 1 an
tick Reînnoire anuală
tick Rentabil pentru cititorii frecvenți
100 ron/an
Cadou Susținător
Susține cauza—primești un an de acces și un cadou surpriză!
tick Acces complet la toate articolele timp de un an
tick Cadou surpriză livrat la adresa ta
tick Recunoaștere publică (opțional)
200 ron
altă sumă
x